Proiectul Viitor pentru studenți!: Dezvoltă-ți competențele digitale prin practică la angajatori de top

Fluent digital – Viitor pentru studenti decembrie

Piața muncii s-a transformat radical în ultimii ani, fiind pus, în contextul actual, un accent tot mai mare pe digitalizare. Atât companiile, în calitate de angajatori, cât și persoanele care își caută un loc de muncă, potențiali angajați, simt o presiune din ce în ce mai mare pentru a se adapta schimbărilor tehnologice. În condițiile în care majoritatea operațiunilor companiilor fac trecerea integrală spre digital, se schimbă și cerințele în ceea ce privește competențele pe care trebuie să le dețină angajatul ideal.

Potrivit unui raport realizat de LinkedIn, în 2021 competențele digitale se aflau în topul cerințelor angajatorilor pentru potențiali angajați. Angajatorii au plasat fluența digitală pe primul loc în topul celor mai importante competențe necesare „pentru a avea succes în noua lume a muncii” în Germania, Asia de Sud-Est și India, iar în SUA, Canada, Marea Britanie și Australia competențele digitale se aflau pe locul al doilea. România se înscrie în același trend, în condițiile în care adoptarea noilor tehnologii a fost accelerată de consecințele crizei sanitare și tot mai multe profesii depind de folosirea instrumentelor digitale.

„Fluența digitală”, o abilitate esențială pentru orice candidat

A fi capabil să „navighezi” într-o lume digitală este o abilitate importantă pentru forța de muncă din secolul XXI. Dar ce înseamnă „fluența digitală” pentru un candidat junior, adică un absolvent al unui program de studii universitare de licență sau de master, aflat la început de carieră? Aceasta s-ar traduce prin capacitatea de a merge dincolo de utilizarea tehnologiei pentru anumite sarcini, de simpla utilizare a unui computer. Dacă „alfabetizarea digitală” înseamnă capacitatea de a utiliza instrumente digitale specifice, fluența digitală înseamnă înțelegerea modului în care acestea funcționează – și capacitatea de a transfera aceste cunoștințe către alte sisteme. Pe scurt, să înțelegi mecanismul lor pentru a te adapta rapid programelor software utilizate în domeniul în care ai ales să-ți începi cariera.

Desigur, nu orice poziție implică utilizarea extinsă și avansată a acestor tehnologii, dar un minim de cunoștințe este impus în contextul actual. Iar acest „minim” se transformă rapid, devine din ce în ce mai cuprinzător, înglobând tot mai multe skilluri necesare angajaților.

Proiectul Viitor pentru studenți!, o șansă în plus să-ți dezvolți abilități „comercializabile” pe piața muncii

În ziua de astăzi nu mai este suficient să scrii în CV că deții competențe digitale în anumite programe. Angajatorii știu că potențialii lor angajați nu au experiență cu sistemele utilizate în businessul lor, deoarece acestea sunt adaptate afacerii lor. Ceea ce caută, în schimb, este capacitatea de a le deprinde - din fericire, rapid. Capacitatea de a fi fluent în domeniul digital le arată angajatorilor că poți învăța sisteme și instrumente, indiferent dacă ar putea fi noi pentru tine în următoarea funcție sau poate chiar ceva care nu s-a inventat încă.

Pe măsură ce organizațiile profită din ce în ce mai mult de oportunitățile de lucru la domiciliu și de la distanță, fluența digitală la locul de muncă este crucială pentru o varietate de industrii. Aceasta poate părea un atribut exclusiv al specialiștilor din domeniul IT, dar un lucru este cert: este o abilitate importantă pentru lumea de astăzi. Indiferent de domeniul în care îți construiești cariera, capacitatea de a înțelege diferite tehnologii este o abilitate esențială pentru orice candidat.

Practica desfășurată prin proiectul Viitor pentru studenți! îți dă posibilitatea să faci tranziția de la „alfabetizarea digitală” (adică să cunoști principii generale de utilizare a unor programe destinate publicului larg) la fluență digitală – abilitatea de a transpune competențele acumulate în timpul studiului în lumea reală și în câmpul muncii, prin utilizarea unor programe specializate. Stagiile de practică derulate în cadrul proiectului te ajută să te familiarizezi cu instrumente digitale specifice domeniului financiar-contabil (și nu numai!) și să înțelegi cum funcționează acestea. Îți vei dezvolta astfel, chiar din timpul facultății, abilități „vandabile” care te vor ajuta cu siguranță să obții jobul dorit și să-ți începi cariera de succes.

Unul dintre obiectivele proiectului Viitor pentru studenți! este îmbunătățirea accesibilității, a utilizării și a calității tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC), adică vrem să te ajutăm să-ți dezvolți competențele digitale oferindu-ți posibilitatea de a utiliza echipamente, programe software, aplicații folosite de angajatori. Înveți să le folosești și îți poți scrie în CV că deja ești „fluent/fluentă” în ceea ce privește aceste programe. În condițiile în care digitalizarea continuă să fie o preocupare pentru companii, cu siguranță te ajută faptul că ți-ai dezvoltat aceste competențe. Astfel, practica prin proiectul Viitor pentru studenți! este o modalitate de a deveni „fluent digital”.

Informații despre cum te putem ajuta să-ți consolidezi cunoștințele din domeniul tău de studiu, să acumulezi noi competențe digitale și să obții primul tău job, prin practica din timpul facultății sau al masterului, găsești pe site-ul nostru.

Despre proiect:

Proiectul Viitor pentru studenți! asigură stagii de practică pentru studenți înscriși la programe de studii precum Contabilitate și informatică de gestiune, Inginerie și Management în Industria Turismului și/sau Inginerie și Management în Alimentație publică și Agroturism; Management și/sau Marketing; și/sau alte specializări, cu domiciliul în regiunile mai slab dezvoltate Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru.

Obiectivul general al proiectului vizează facilitarea tranziției de la educație la piața forței de muncă pentru cel puțin 325 de studenți înmatriculați în sistemul de învățământ superior (ISCED 5-7), prin instituirea unui sistem funcțional de stagii de practică și programe de învățare la locul de muncă realizate preponderent la potențiali angajatori care își desfășoară activitatea în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și/sau domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.

În proiect sunt incluse, totodată, programe de întreprinderi simulate și programe de consiliere și orientare în carieră personalizate pentru participanții la proiect, precum și premii pentru studenții care obțin cele mai bune rezultate.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.